Cărucioarele pot fi mai înalte sau mai joase, în funcţie de modelul ales, însă pentru a fi manevrat cu uşurinţă de către părinţi, acesta trebuie să fie dotat cu mânere reglabile pe înălţime.Cărucioarele pot dispune de mânere căptuşite sau la unele modele mai scumpe, pot fi capitonate cu materiale groase.
Mânerele ajustabile pot fi extinse sau au unghi diferit de reglare pentru ca toate persoanele de înălţimi diferite să îl manevreze cu uşurinţă.Mânerele reversibile la unele modele se „petrec” peste cărucior şi se fixează în poziţia respectivă, schimbând astfel direcţia de vizualizare a copilului. Dacă doriţi să achiziţionaţi un cărucior cu mânere reverisbile, acesta nu mai trebuie să aibă şi şezutul reversibil. Din moment ce nou născuţii nu îşi pot susţine capul şi nu pot sta în şezut singurei, au nevoie de un cărucior care să le permită să stea întinşi pe spate în primele luni sau unul la care să se poată ataşa o scoică auto de 0-13 kg sau un landou.
Deși sunt atât de multe modele, mulți producători, variante diverse de preț, cărucioarele trebuie să satisfacă nevoile noastre, ca părinți, dar și a bebelușului, sau bebelușilor. Cel mai important este să ne orientăm în funcție de stilul nostru de viață, de nevoile pe care le avem. Astfel că e important să ne gândim la dimensiuni, pliabilitate, să fie ușor de transportant, să ocupe puțin spațiu, să verificăm nivelul de siguranță și durabilitatea.
Pe piață există diverse modele de cărucioare multifuncționale – cărucioare 3 în 1, 2 în 1, sport, landou, cu umbrelă sau cu alte accesorii …Mărimea căruciorului depinde de nevoile părinților și mărimea copilului. Cu cât căruciorul e mai mare, cu atât mai mare poate fi copilul care încape în el. Ține cont de faptul că vei folosi căruciorul pentru cel puțin 2-3 ani.
În plus sunt modele de cărucioare 2 in 1 cu roți de spumă, de cauciuc, cărucioare speciale pentru fiecare tip de teren, cărucioare de oraș, cu amortizare sau fără – oferta de cărucioare este imensă și te poate ameți. Exact de aceea am creat un ghid complex despre cum să alegi căruciorul pentru copil. Sperăm să le permită părinților să dobândească cunoștințele necesare despre cărucioare și să îi ajute să aleagă un model pe care îl vor folosi pentru mulți ani.
Pentru a alege însă căruciorul cel mai potrivit este important să știți care sunt nevoile dumneavoastră și să îl alegeți pe cel care îndeplinește toate condițiile. Sună foarte ușor, dar cu atâtea modele de cărucioare disponibile, care este cel mai bun ?
Dacă iei în considerare modelele de cărucioare 4 în 1, trebuie avut în vedere că scaune auto incluse funcționează și ca scoică, pe care e ușor să o atașezi de cadrul căruciorului, cu ajutorul adaptoarelor incluse. Atunci când cel mic adoarmă în mașină, iar tu vrei să mergi la cumpărături sau sa vizitezi apartamente piatra neamț , nu va trebui să îl trezești pentru a-l pune în landou. Această soluție este foarte comodă pentru părinții șoferi și activi.
În ceea ce privește siguranța, trebuie să fim atenți la câteva aspecte. Cadrul trebuie să fie stabil și să aibă sisteme de prindere, iar pentru siguranța copilului, să conțină sistem de prindere în 5 puncte. Roțile trebuie să fie rezistente, mai ales dacă aveți în plan și un al doilea copil sau dacă locurile de plimbare sunt prin parcuri, pe pietriș sau drumuri cu denivelări, iar frânele trebuie să fie puternice.
- Cărucioare tip Umbrelă
Acest tip de cărucioare se nume așa datorită manevrabilității ușoare și a faptului că atunci când se pliază are o formă similară cu a unei umbrele. Este potrivit însă copiilor ceva mai mari, peste 3-6 luni, în funcție de model. Sunt în general practice și flexibile, fiind ușor de transportat, dar nu au suspensii la roți.
Acest tip de cărucioare “off-road”, vin echipate cu roți de cauciuc pentru a face cursa micuțului mai confortabilă. Însă e bine de știut că în primele luni de viață bebelușul are nevoie să fie așezat cu spatele drept în cărucior, astfel trebuie verificat daca spătarul poate fi rabatat cât mai aproape de orizontală. Cele mai recomandate din această categorie, sunt cărucioarele sport cu landou. Acestea sunt dintre cele mai sigure și eficiente, landoul putând fi înlocuit de partea sport a căruciorului atunci când bebelușul e deja mai mare și e curios de ce se întâmplă în jurul lui.
Dacă aștepți un copil și vrei să folosești căruciorul mai mult de câteva luni, alege o soluție multifuncțională 2 în 1 sau 3 în 1 sau cărucioare sport . Cărucioarele multifuncționale reprezintă seturi, formate din cadru, landou și scaunul de plimbare. În versiunile 3 în 1 ai și un scaun auto pentru bebeluș și adaptoare care permit prinderea lui de cadru. Unele cărucioare multifuncționale pentru copii au scaune moderne 2 în 1 – permit transformarea rapidă din landou în scaun de plimbare.
Dacă în plimbările de zi cu zi trebuie să includeţi şi mersul cu autobuzul, tramvaiul, metroul sau alte utilaje , atunci trebuie fără îndoială să analizaţi aspectele unui cărucior uşor, rapid de pliat şi de asemenea cu dimensiuni reduse la pliere pentru ca ceilalţi călători să nu fie incomodaţi de prezenţa căruciorului dvs.
Căruciorul ideal va avea şi spătarul reglabil în numeroase poziţii: de la orizontal pentru ca bebeluşul să poată dormi şi până la poziţia de şezut, când acesta creşte. Totodată, pe măsură ce creşte, va avea nevoie şi de suport reglabil pentru picioruşe, un aspect de nelipsit pentru confortul copilului.
Toate modelele de cărucioare pentru nou-născuţi sau sugari trebuie neapărat să permită închiderea completă a spaţiului pentru picioare astfel încât bebeluşul să nu poată aluneca prin el.
Deşi poate pentru unii nu pare relevant, din nefericire, din 1995 şi până în 2008 s-au înregistrat 10 decese ale copiilor care au alunecat prin acele spaţii, ajungând să se sugrume.Porţiunea de închidere trebuie să fie dintr-un material rezistent care să susţină cel puţin greutatea copilului, mai ales dacă acesta este mai agitat.
Cărucioarele camarelo multifuncționale sunt o soluție avantajoasă din punct de vedere financiar. Poti găsi mașina dorită pe căutare anunțuri auto . De exemplu: cărucioarele landou costă aproximativ 400-500 de lei, în timp ce cărucioarele 3 în 1 pot costa în jur de 800-900 de lei. Reține că pentru cărucioarele landou trebuie să cumperi un scaun, de obicei la prețul de 300-500 de lei sau un cărucior sport cu prețul de 500-700 de lei. Dacă soluția 3 în 1 nu este cea aleasă, trebuie cumpărat și un scaun – neapărat RWF (cu spatele către sensul de mers), pentru bebeluși. În funcție de marcă aleasă, soluțiile multifuncționale sunt mult mai avantajoase.
Copertina si săculeț pentru picioare
Deşi în mare parte sunt elemente simple, o bucată de material pusă pe o ramă metalică, capotinele vin în versiuni care atunci când sunt trase acoperă aproape în întregime partea frontală a bebeluşului. Aşadar, cu acest tip de accesoriu, aproape că nu mai e nevoie de protecţie separată de ploaie sau de umbreluţă pentru protejeare de razele solare.
Unele capotine includ o mică fereastră prin care părintele poate „trage cu ochiul” la cel mic în timpul plimbărilor. Această fereastră este un detaliu destul de simpatic şi vă veţi folosi de el mai mult decât credeţi.
Numeroase cărucioare includ protecţia pentru picioare care este fabricată din acelaşi material ca şi restul căruciorului şi este de nelipsit în sezoanele reci.
Acest săculeţ pentru picioare este cu siguranţă un element care nu trebuie omis, pentru că îi oferă bebeluşului căldură de care are nevoie în plimbările pe vreme rece.
Cum manevrăm căruciorul ?
Pentru ca un cărucior să fie uşor de manevrat, trebuie să se ţină cont de câteva dintre aspectele mai sus menţionate şi anume: tipurile de roţi, tipul de mâner, greutatea şi nu în ultimul rând, mărimea căruciorului. Cu siguranţă cărucioarele de mici dimensiuni sunt cel mai uşor de împins, însă şi numeroase tipuri de cărucioare voluminoase se pot manevra cu uşurinţă dacă dispun de caracteristicile necesare.
Un cărucior cu roţi mari de cauciuc cum sunt cărucioarele de jogging sunt uşor de împins dacă ieşiţi la plimbări mai lungi, dacă maşina este suficient de încăpătoare pentru ele, însă aceste cărucioare destul de mari şi greoaie de altfel, pot fi greu de utilizat în transportul public.
În afara faptului că aceste cărucioare masive şi de jogging absorb cu succes şocurile cauzate de terenurile mai dure, ele vin de obicei în format cu trei roţi şi un scaun pentru bebeluş care îi oferă mai mult sprijin şi susţinere decât cărucioarele tip umbrelă, datorită tipului de activitate pentru care au fost concepute.
Greutatea și stabilitatea căruciorului
Acest aspect are atât părţi pozitive cât şi părţi negative, astfel că: un cărucior uşor, după cum am menţionat mai sus, este ideal în plimbări scurte, rapide, în spaţii aglomerate şi în plus este ideal pentru ca mămica să poată de asemenea să îl transporte când este pliat.
Însă diverse modele de cărucioare uşoare pot avea şi un defect – stabilitatea! Având o greutate redusă, acestea riscă să îşi piardă cu uşurinţă echilibrul şi poziţia fixă, riscând să fie răsturnat cu uşurinţă atât de greutatea copilului cât şi dacă pe mânerul acestuia a fost agăţată o geantă pentru scutece şi accesorii. Un cărucior greu, poate fi mai dificil de transportat, depozitat (pentru că implicit este mai mare), însă cu siguranţă nu implică riscul răsturnării, având graţie greutăţii o stabilitate foarte bună.
Tipuri de roți pentru cărucioare
Un rol important într-o plimbare lină şi relaxantă îl joacă tipurile de roţi care în funcţie de model şi mărime oferă avantaje sau poate chiar dezavantaje. Roţile mari îl vor ajuta pe cel mic să se bucure de o plimbare relaxantă, fără să fie incomodat de un teren mai puţin plat care să îi pună în „pericol” somnul.Un cărucior cu roţi solide este de multe ori mai căutat decât cel cu anvelope cu aer. Însă sunt şi părinţi care preferă mai mult carucioarele de jogging care sunt prevăzute cu roţi mari, robuste, cu aspect de off-road. Acest tip de roţi ajută la o manevrare mai uşoară a căruciorului în curbe, pe suprafeţe neregulate, dacă optaţi pentru plimbări în natură, la pădure sau la iarbă verde.
Ele sunt mai uşor de împins însă dacă roata din faţă nu este pivotantă, acestea vă pot da dureri de cap în spaţiile aglomerate. O opţiune bună este ca roata sau roţile din faţă să fie pivotante dar totodată să includă şi opţiunea de fixare a acestora.
Nu uitați însă și de accesoriile pentru cărurioare care pot face plimbarea mai plăcută. Puteți găsi huse de protecție împotriva țânțarilor, umbrele de protecție, suport pentru lichide și mici gustări, husă de iarnă, dar și geantă pentru accesoriile bebelușului.Dacă doriși să beneficiati de cea mai bună ofertă la căruciorul ideal pentru copilul dumneavoastră Contactati Echipa Camarelo și cu siguranță o să găsim oferta perfectă pentru dumneavoastră . Vă rugăm să țineți cont și de un alt aspect destul de important pentru dumneavoastră avand în vedere că un cărucior nu este chiar foarte ieftin în spetă fiind vorba despre service si garanție cărucioare , care aduce reale beneficii pentru cumpărători .
Chiar dacă achiziţionaţi un cărucior uşor, frumos şi modern, tot veţi fi puşi în situaţia de a avea nevoie şi de accesorii precum: parasolare, huse pentru ploaie, huse pentru ţânţari, un coş de cumpărături mai încăpător şi multe altele.
Dacă căruciorul pe care îl doriţi nu include accesoriile mai sus menţionate, asiguraţi-vă că include măcar utilul suport pentru biberon, mânere reglabile şi de ce nu – un mic compartiment pentru telefonul mobil (la fel de util şi nelipsit în zilele noastre).
Când vă aflaţi într-un magazin de cărucioare, încercaţi să împingeţi câteva dintre ele pentru a vedea cu care vă acomodaţi mai bine, pentru că în final, atât Dvs. cât şi copilul, veţi petrece mult timp cu căruciorul iar “alesul” trebuie să îl adoraţi pur şi simplu!
Add a Comment